Impresii de după alegeri

O grămadă de oameni care întreabă prin Ploiești: ”dar cine e Polițeanu?” Au timp din octombrie să afle. Patru ani, mai exact.


La președinția CJ pesediștii au făcut ce fac de obicei, s-au dus disciplinați la vot, era clar că iese Nanu, mai ales că au tot bătut monedă cu baronul Lamborghini. Unii au votat contra Dumitrescu și de supărare că ei merg cu autobuzul și nici măcar cu Pegasul.


Lamborghini sau nu, PNL-ul a cam îngălbenit județul. Mă rog, nu va dura mult până când începe PSD jongleriile cu banii și o să înceapă primarii să prefere trei trandafiri.


Disciplina PSD nu s-a văzut și la Ploiești, de unde deducem că a fost vorba de trădare. Existau mai demult niște zvonuri pe piață privind o mișcare de non combat din partea PSD la Ploiești.


Acum la Ploiești urmează perioada negocierilor în funcție de mandatele din Consiliul Local, orice primar dacă nu are majoritate nu face nimic.


Una peste alta vin vremuri interesante. Vedem acum dacă se sparge ghinionul la Ploiești.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *